Despre bunul simt elementar si sistemul educational.
Unei vedete pop din alta tara i se cere sa "explice ce inseamna" o melodie de suflet pe care o cinta adesea. Raspunsul m-a dat pe spate: "Daca as explica ce inseamna, melodia si-ar pierde tot farmecul"! Cit bun simt!
Daca o simpla vedeta pop are aceasta mica buna cuviinta de a lasa o taina a sufletului imbracata in valul usor al misterului, fara sa o despoaie in public pentru un consult si o radiografie a sentimentului, cum de ditamai Ministerul Educatiei nu sesizeaza ca intrebarea adresata milioanelor de elevi de catre profesorul de romana "Ce a vrut poetul sa spuna prin aceste versuri?" este de o imbecilitate si de o grosolanie care pe mine m-a lasat perplex tot timpul.
Luam la intimplare aproape citeva versuri ale eternului Eminescu dintr-o poezie mai putin cunoscuta si de aceea parca si mai frumoasa: "Icoana si Privaz":
Copil, copilul nu e? voieste sa petreaca.
Ce caut eu cu ochii-mi, cu-a lor privire seaca?
Ce-i zic dumnezeire, si inger, stea si zeie,
Cind ea este femeie, si vrea a fi femeie?
Si totusi... Ah, odata, mi-a spus cu vorbe dulci:
- As vrea pe brat, aicea, tu capul tau sa-l culci,
Sa mingii a ta frunte, nefericit copil!
sau, pentru ca nu mai pot sa ma opresc acum (din aceeasi poezie):
De vrei ca toata lumea nebuna sa o faci,
In catifea, copila, in negru sa te-mbraci -
Ca marmura de alba cu fata ta rasari,
In boltile sub frunte lumina ochii mari
Si parul blond in caier si umeri de zapada -
In negru, gura-dulce, frumos o sa-ti mai sada!
si ultima parte, tot de acolo:
Visind astfel ia sama cu mine ca petreci,
Copil cu gura calda, cu picioruse reci.
Te-apropii, ma-ntrebi dulce: cum nu te curtenesc?
O vorba-ai vrea in fine s-auzi cum o rostesc...
De-un ceas tu casti in fata-mi - acuma-nsa doresti,
Drept pret, sa-ti spun amoru-mi in versuri frantuzesti.
Idee! Si de bratu-mi atirni dulcele-ti brat.
Intorc spre tine capul, privesc fara de sat,
Cu gura de-al tau umar incet si trist soptesc:
- Esti prea frumoasa, Doamna, si prea mult te iubesc!
End of story! Ce mai e de comentat...? In fata poeziei nu ai ce sa comentezi. Singurul comentariu acceptabil e tacerea!
Cum de nu sesizeaza cretinii din Ministerul Educatiei niste lucruri elementare?!
Imi amintesc ca in clasa a XII-a ne-au (mi-au?) introdus o materie noua si oarecum exotica: Filozofia. Ce idee! Sa predai Filozofia, alaturi de Muzica, cea mai inalta forma a artei, unei clase de derbedei cu hormonii agitati prin intermediul unui singur manual in care se inghesuiau talmes-balmes nume sacre ale gindirii omenesti, clasificati in "curente". Dureros..."curente"! Doamne, ce-mi placea spectacolul idiot din fata mea! Era dulce-amar. Bietii filozofi, incolonati in "curente", erau indopati claie peste gramada in capul elevilor, care trebuiau apoi sa regurgiteze in fata profesorului, frinturi de lumina amputata, ceea ce tocisera ei, amaritii, invatind pe de rost niste texte pe care le debitau ca ratele care vomita. De parca Filozofia se poate toci! Sau Muzica!
Imi amintesc apoi ca am dat la o facultate de stat, la o sectie nou infiinta in cadrul Universitatii Bucuresti, cu predare in limba franceza si profesori adusi din Franta in mare parte, "Stiinte Umane" se numea (numeste?). 45 de locuri disponibile, 95% dintre canditati erau fete, si o pleiada de Mercedesuri tronau cam straniu in fata cladirii de examinare. Examen la Filozofie pe baza sus-numitului si caraghiosului Manual. Cu aroganta adolescentina imi spun ca nu o sa am prea multe probleme vazind concurenta aproape in totalitate feminina (sa-mi scuzati va rog misoginismul, dar fetele nu prea au stralucit in domeniu vreodata). Dau dovada si de creativitate, nu doar de capacitate de toceala, ceea ce este esential dupa umila mea parere, pe parcursul a vreo 4 pagini jumate' scrise marunt. Rezultatul? Nota 2.
Un alt examen, la Franceza. Proba orala, erau si francezi de fata: 10. (Stiu ca unii prieteni se vor mira tare de tot :)). Proba scrisa: 4.
Examen picat cu brio. Eram siderat. Atit de siderat incit nu am depus nici o contestatie... Si in ziua de azi ma intreb ce s-ar fi intimplat daca o faceam. Adolescentii nu realizeaza cit de urita poate fi fata coruptiei, cit de cruda poate fi lumea in care intra cu capul in nori si cu inima plutind.
Dar macar m-am razbunat in felul meu pe sistemul educational din tara noastra: am ramas repetent un an. Le-am aratat eu lor! :) Tot asa cum Eminescu a ramas repetent la, culmea-culmilor, limba romana. :) Hai ca asta-i buna!
Scuzati-mi va rog comparatia!
Unei vedete pop din alta tara i se cere sa "explice ce inseamna" o melodie de suflet pe care o cinta adesea. Raspunsul m-a dat pe spate: "Daca as explica ce inseamna, melodia si-ar pierde tot farmecul"! Cit bun simt!
Daca o simpla vedeta pop are aceasta mica buna cuviinta de a lasa o taina a sufletului imbracata in valul usor al misterului, fara sa o despoaie in public pentru un consult si o radiografie a sentimentului, cum de ditamai Ministerul Educatiei nu sesizeaza ca intrebarea adresata milioanelor de elevi de catre profesorul de romana "Ce a vrut poetul sa spuna prin aceste versuri?" este de o imbecilitate si de o grosolanie care pe mine m-a lasat perplex tot timpul.
Luam la intimplare aproape citeva versuri ale eternului Eminescu dintr-o poezie mai putin cunoscuta si de aceea parca si mai frumoasa: "Icoana si Privaz":
Copil, copilul nu e? voieste sa petreaca.
Ce caut eu cu ochii-mi, cu-a lor privire seaca?
Ce-i zic dumnezeire, si inger, stea si zeie,
Cind ea este femeie, si vrea a fi femeie?
Si totusi... Ah, odata, mi-a spus cu vorbe dulci:
- As vrea pe brat, aicea, tu capul tau sa-l culci,
Sa mingii a ta frunte, nefericit copil!
sau, pentru ca nu mai pot sa ma opresc acum (din aceeasi poezie):
De vrei ca toata lumea nebuna sa o faci,
In catifea, copila, in negru sa te-mbraci -
Ca marmura de alba cu fata ta rasari,
In boltile sub frunte lumina ochii mari
Si parul blond in caier si umeri de zapada -
In negru, gura-dulce, frumos o sa-ti mai sada!
si ultima parte, tot de acolo:
Visind astfel ia sama cu mine ca petreci,
Copil cu gura calda, cu picioruse reci.
Te-apropii, ma-ntrebi dulce: cum nu te curtenesc?
O vorba-ai vrea in fine s-auzi cum o rostesc...
De-un ceas tu casti in fata-mi - acuma-nsa doresti,
Drept pret, sa-ti spun amoru-mi in versuri frantuzesti.
Idee! Si de bratu-mi atirni dulcele-ti brat.
Intorc spre tine capul, privesc fara de sat,
Cu gura de-al tau umar incet si trist soptesc:
- Esti prea frumoasa, Doamna, si prea mult te iubesc!
End of story! Ce mai e de comentat...? In fata poeziei nu ai ce sa comentezi. Singurul comentariu acceptabil e tacerea!
Cum de nu sesizeaza cretinii din Ministerul Educatiei niste lucruri elementare?!
Imi amintesc ca in clasa a XII-a ne-au (mi-au?) introdus o materie noua si oarecum exotica: Filozofia. Ce idee! Sa predai Filozofia, alaturi de Muzica, cea mai inalta forma a artei, unei clase de derbedei cu hormonii agitati prin intermediul unui singur manual in care se inghesuiau talmes-balmes nume sacre ale gindirii omenesti, clasificati in "curente". Dureros..."curente"! Doamne, ce-mi placea spectacolul idiot din fata mea! Era dulce-amar. Bietii filozofi, incolonati in "curente", erau indopati claie peste gramada in capul elevilor, care trebuiau apoi sa regurgiteze in fata profesorului, frinturi de lumina amputata, ceea ce tocisera ei, amaritii, invatind pe de rost niste texte pe care le debitau ca ratele care vomita. De parca Filozofia se poate toci! Sau Muzica!
Imi amintesc apoi ca am dat la o facultate de stat, la o sectie nou infiinta in cadrul Universitatii Bucuresti, cu predare in limba franceza si profesori adusi din Franta in mare parte, "Stiinte Umane" se numea (numeste?). 45 de locuri disponibile, 95% dintre canditati erau fete, si o pleiada de Mercedesuri tronau cam straniu in fata cladirii de examinare. Examen la Filozofie pe baza sus-numitului si caraghiosului Manual. Cu aroganta adolescentina imi spun ca nu o sa am prea multe probleme vazind concurenta aproape in totalitate feminina (sa-mi scuzati va rog misoginismul, dar fetele nu prea au stralucit in domeniu vreodata). Dau dovada si de creativitate, nu doar de capacitate de toceala, ceea ce este esential dupa umila mea parere, pe parcursul a vreo 4 pagini jumate' scrise marunt. Rezultatul? Nota 2.
Un alt examen, la Franceza. Proba orala, erau si francezi de fata: 10. (Stiu ca unii prieteni se vor mira tare de tot :)). Proba scrisa: 4.
Examen picat cu brio. Eram siderat. Atit de siderat incit nu am depus nici o contestatie... Si in ziua de azi ma intreb ce s-ar fi intimplat daca o faceam. Adolescentii nu realizeaza cit de urita poate fi fata coruptiei, cit de cruda poate fi lumea in care intra cu capul in nori si cu inima plutind.
Dar macar m-am razbunat in felul meu pe sistemul educational din tara noastra: am ramas repetent un an. Le-am aratat eu lor! :) Tot asa cum Eminescu a ramas repetent la, culmea-culmilor, limba romana. :) Hai ca asta-i buna!
Scuzati-mi va rog comparatia!