Sunday, November 05, 2006

Amestecate

E un lucru trist sa scrii pentru a-ti indulci insingurarea. Dar e si mai trist sa nu ai nimic de scris. Sa te paraseasca muza. Atunci nu-ti mai ramine decit sa scotocesti prin scrieri mai vechi. Prin fragmente de viata trecuta.

Un nou inceput. O zbatere fara aripi...

Zeul Schopenhauer... Lasin la o parte scrierile cu continut mistico-religios, filozofia este cea mai inalta forma de manifestare a scrisului.

Cobain cinta durerea existentei. Muzica sa nu are nevoie de cuvintele mele stingace. Cei care au ochi de vazut, vad. Iar cei care au urechi de auzit, aud. Sunete rupte, ezitante, izbucnind apoi cu violenta. Racnete, ca si cum Kurt ar incerca sa sperie ori sa alunge demonul care il chinuie. Regasesc simpatie fata de durerea umana in general, exprimata atit de bine de Cobain.

Esenta lumii o regasim prin contemplare, o contemplare pura, care nu permite compasiunea.

Toate aceste fete, depanindu-si scurta existenta ori tinerete in interminabile bai, interminabile machiaje, demachiaje (frumusetea nu are nevoie de machiaje), interminabile alergari dupa haine ori alte nimicuri...Amagitoare bucurii. Trista neputinta de a gasi o fericire care nu se afla acolo unde o cauta ele. Fericirea vine dinauntru, e construita. Nu in frumusete ori bogatie sta fericirea ci in armonia, construita pe baza unei vointe slujite de inteligenta, care exista intre doua persoane.

Jimi Hendrix - The Star Spangled Banner: inaltime ametitoare, solemn si tormentat asemeni unui om; armonios si in dezacord, sovaielnic, perseverent si victorios, se inalta spre ceruri cu o solemnitate dincolo de omenesc.

Boethius: Toata viata incercam sa ne amintim ceea ce am uitat nascindu-ne.

Suferinta fara nici un motiv. Solitudine sterila. Vechiul cintec s-a pierdut...

Imensa galagie a linistii...Navigam in pustiu acompaniati de un televizor.
Corabii fara cirma. Se cauta unele pe altele in speranta ca-si vor alina durerile. Insa apropierea lor naste noi dureri. Si atunci te intrebi daca nu este totul o inselaciune. Daca viata nu e o boala. Daca totul nu e zadarnic... Insa lumina straluceste, este acolo. Doar ca nu o vedem noi. Tot acest dans nebun in noapte isi cauta lumina

Putem ierta greselile, insa nu putem ierta minciunile.

5 comments:

Unknown said...

Imi place ghiveciul asta. Si personajele amestecate cred ca sint mindre de compania de care au parte. Mai putin fetele acelea, saracele.
Zici tu: "Esenta lumii o regasim prin contemplare, o contemplare pura, care nu permite compasiunea". De-asta e diversitatea buna pe pamintul asta: eu cred, de exemplu, contrariul. Pentru mine, compasiunea este chiar esenta.
Inchei cu aceeasi ruga: mai scrie!

cronicaru' said...

"E un lucru trist sa scrii pentru a-ti indulci insingurarea." Insingurarea? De ce te-ai insigurat? De fapt, vroiai sa scrii insingurarea sau singuratatea?
Pe de alta parte asa-i, e si mai trist sa nu ai nimic de scris. Dar izi zic io ceva si mai trist- sa scrii atunci cand nu ai nimic de scris.
E clar ca duminik ai avut o zi lunga

Ahile said...

E o diferenta, subtila e adevarat, intre "insingurare" si "singuratate". E vorba de nuante. Nu prea esti atent la nuante :)
Insinuezi cumva ca eu am scris cind nu aveam nimic de scris? E o critica voalata? Nu de alta, insa eu prefer criticile deschise si limpezi, brutale eventual, unor insinuari ambigue.

@shmeny
"Compasiunea este chiar esenta". Hm! Frumos spus.
M-ai pus pe ginduri. Imi pare a fi o afirmatie de insipiratie crestina, religioasa. Ar putea fi adevarat? Ar putea compasiunea sa fie esenta lumii, atunci cind eu credeam ca tocmai absenta ei in contemplarea lumii ne poate ajuta sa intelegem acest mister care ni se intimpla?
Ma faci sa-mi pun intrebari pe care nu as vrea sa mi le pun. Sa ma interoghez asupra unor lucruri pe care as vrea sa le stiu certe...

cronicaru' said...

ok nuante, nuante dar tu chiar ai vrut sa spui insingurare? ca park mergea mai bine singuratate...
cat despre insinuarea ambigua, nici macar, asta am dedus eu din moment ce incepi un text cu asa introducere...

Unknown said...

Ahile,
la mine compasiunea nu tine de motivatii sau repere religioase. Chiar deloc! Doar cred ca misterele de care vorbesti tu si care exista cu siguranta le poti aduce la suprafata cu implicare, intelegere, mingiiere, dialog, atingere.
Nu vreau sa cauti doar mistere reci, cauta-le si pe cele calde.