De ce?

Am avut cindva un prieten in liceu. "Celebrul" Stanica! Era un tip foarte "timpit" de felul lui. Facea tot felul de nazbitii care mai de care mai neobisnuita care ma amuzau teribil. Ceea ce m-a facut sa-l pretuiesc, asa nebun cum era, a fost tot o isprava tipica pentru el: Ori de cite ori nu intelegea ceva din ce spunea profesorul ridica mina si intreba "De ce? Eu n-am inteles!" Asta n-ar fi fost o problema daca s-ar fi intimplat o data sau de doua ori. Problema e ca el nu intelegea mai nimic si episodul asta se repeta cam de 7-8 ori pe zi. Devenise deranjant pentru toti. Nu si pentru mine. Admiram curajul lui si perseverenta, tupeul si dorinta de a intelege. Mi-a ramas si astazi in cap chestia asta: "Da' de ce?". E o intrebare fantastica! Ne defineste ca oameni, fiinte inteligente, ne defineste ca specie.
Unele dintre cele mai dulci si totodata tracasante intrebari puse de copiii mici este: De ce? De ce e cerul albastru? De ce e luna alba? De ce, de ce, de ce! Prin acest "de ce" ei isi dezvaluie natura de fiinte inteligente in devenire. Prin aceasta intrebare ei dovedesc ca sint copiii nostri. Pacat ca adesea, noi, ce mari, (of, of, of, toamna gri...) uitam sa na mai miram de lucrurile mici sau mari din viata. Uitam sa ne mai intrebam: De ce?. Iar lumea si istoria sint inca pline de mister si de neinteles. In ziua in care vom inceta sa intreb "De ce?" vom iceta sa fim oameni si vom ramine doar animale. Multi dintre noi deja fac parte din regnul animalelor...
Intrebindu-ne "De ce?" vom afla, cu surprindere, ca adevarul e de multe ori in alta parte decit acolo unde ne-am astepta. Vom afla ca poate exista un sens si o logica in tot circul vietii. Vom afla cine naiba sintem si DE CE?

De ce naiba la serviciu asta imbecil si de compromis al meu trebuie sa aud in fiecare zi despre cum se fac muraturile, despre modul de preparare al carnii de porc, despre mostenirea nu stiu cui, despre cartofii de la piata si cit costa ei? Se pare ca nimanui nu-i pasa decit de propria burta. De istorie, de filozofie, de incalzirea planetei, de tehnologiile noi din domeniul informaticii, de ceea ce face lumea asta un loc fascinant...n-am cu cine sa discut. Si decit sa aud lucruri care nu ma interseaza deloc, mai bine ar fi liniste. "L'enfer c'est les autres" a spus Sartre. De multe ori ii dau dreptate.

"Look at the muscles on you!" imi spune sagalnic o tipa. Mmmm, baby, wanna touch them? i-as zice daca as putea. Dar nu pot ca nu am optiunea asta in meniul de dialog. Ha, ha! Pai cit am omorit eu la orci si goblini si banditi... Prin ce hirtoape, si pesteri intunecoase am umblat ca sa ajung la Strenght 82. Asta din 100 maxim. Si sint la level 3 abia. Altii nici la level 20 nu ajung atit de puternici. Daca lucrez cu Akaviri Katana, o sabie cu damage 6, ii zapaces dintr-o lovitura Power Strike. Fuckers... ce batai de cap mi-au dat cind eram guster! Citi bucati nu mi-am luat... Anyway, now is the time to kick their ass! And I will kick it hard! And loooong!
Apropo de hard and long: doua tipe pe care le-am cunoscut intr-un bar din Anvil m-au invitat in miez de noapte la ferma lor. Mi-au zis ca spera ca nu planuiesc sa dorm prea mult. Va imaginati ce greutati ma asteapta... Din pacate sint informat deja ca planuiesc sa ma jefuiasca. Va trebui sa le omor. Asta e. Macar voi primi un reward.
Unii vor spune: Get a life! Ei bine, jocurile sint parte din viata. Si tin de partea buna. Posibilitatea de a evada intr-o lume fantastica o foarte relaxanta pentru mine. Iar Elder Scrolls 4: Oblivion, pentru ca despre el e vorba, e probabil cel mai bun Role Playing Game din istoria jocurilor pe computer. Dezvoltarea lui a durat 4 ani si a costat zeci, poate sute, de milioane de dolari. Echipe intregi de specialisti au lucrat ore nesfirsite la realizarea lui. Pentru a reda cit mai fidel miscarile cailor din joc a fost angajata o tipa care se ocupa doar sa calareasca in timp ce o hoarda de informaticieni analiza miscarile animalului. Unde au putut sa ajunga americanii astia... Si totul pentru un joc. Dar ce joc!

Va recomand sa vedeti "An Inconvenient Truth", http://www.imdb.com/title/tt0497116/, in cazul in care gasiti traducere in romana sau va descurcati foarte bine cu engleza scrisa sau vorbita. Si sint gata sa fac pariu cu oricine ca va fi nominalizat la Oscar pentu Documentare, probail cu sanse mari de a cistiga. Va mai recomand "Babel", http://www.imdb.com/title/tt0449467/, regizat de un mare artist contemporan, Gonzales Inarritu. Veti vedea un Brad Pitt nu doar frumos ci si mare actor. A inceput sa faca riduri...

Nedreptatea tine de prostie

Valoarea omului sta in puterea sa de creatie si mai putin in puterea sa de asimilare si imitare. Din pacate invatamintul nostru promoveaza tocmai asimilarea inormatiilor, uneori pina la indobitocirea deplina si completa a subiectului "educat". In privinta stimularii si incurajarii capacitatii creatorii a omului...nu-mi amintesc sa se fi facut ceva in scoala. Aveam intr-a 12-a o disciplina noua si oarecum exotica: Filozofia. Chiar asteptam cu mare interes sa vad ce iese din ora asta. Era trist sa vezi cum o asemenea disciplina nobila era redusa la mormane de informatii moarte pe care eminentul elev trebuie sa le inghita cu de-a sila si pe nemestecate. Bineinteles ca dupa o zi sau doua le voma si nu-i raminea nimic in cap. Ma umfla risul vazindu-i de derbedeii din clasa incercind sa redea ceea ce "invatasera". Ma apuca mila vazind-o pe biata profesoara cit de jalnica era in "predarea" materiei. Muzica si Filozofia nu au ce cauta in invatamintul preuniversitar. Orice tentativa de a "preda" asa ceva in licee devine hilara. Si esueaza in penibil.
Ma durut insa cind am dat examenul de intrare la Universitatea Bucuresti - Stiinte Umane (predarea in franceza, 45 de locuri pe tara, numai Mercedesuri la intrarea in sala de examen - ale tatilor care isi adusesera odraslele de sex feminin la "examen"). Prima proba: franceza scris, a doua filozofia. Specialitatile mele, consideram eu la vremea aia, desi reusisem cu brio sa ramin repetent intr-a 11, eram cumva un fel de repetent eminent, scuzati lipsa de modestie. Excelam in anumite materii si eram total dezinteresat de altele. Insa la franceza si filozifie eram beton. Am luat nota 3 la franceza ceea ce era imposibil. Socant. Pentru ca eu stiam ce facusem, rezolvasem corect cel putin 85% din exercitii. Si mai socanta a fost nota la filozofie: 2,35! Pai eu nu doar ca dovedisem ca imi insusisem cunostintele din manual, insa dovedisem putere de creatie. Ce poate fi mai valoros decit asta? Cum poti sa nu investesti in asa ceva? Ma indoiesc ca pipitele de bani gata care au luat examenul aveau cea mai mica idee despre filozofie, de franceza poate. Am fost atit de socat incit nici macar nu am depus contestatie. Si astazi ma intreb ce s-ar fi intimplat daca as fi depus aceea contestatie...

Amestecate

E un lucru trist sa scrii pentru a-ti indulci insingurarea. Dar e si mai trist sa nu ai nimic de scris. Sa te paraseasca muza. Atunci nu-ti mai ramine decit sa scotocesti prin scrieri mai vechi. Prin fragmente de viata trecuta.

Un nou inceput. O zbatere fara aripi...

Zeul Schopenhauer... Lasin la o parte scrierile cu continut mistico-religios, filozofia este cea mai inalta forma de manifestare a scrisului.

Cobain cinta durerea existentei. Muzica sa nu are nevoie de cuvintele mele stingace. Cei care au ochi de vazut, vad. Iar cei care au urechi de auzit, aud. Sunete rupte, ezitante, izbucnind apoi cu violenta. Racnete, ca si cum Kurt ar incerca sa sperie ori sa alunge demonul care il chinuie. Regasesc simpatie fata de durerea umana in general, exprimata atit de bine de Cobain.

Esenta lumii o regasim prin contemplare, o contemplare pura, care nu permite compasiunea.

Toate aceste fete, depanindu-si scurta existenta ori tinerete in interminabile bai, interminabile machiaje, demachiaje (frumusetea nu are nevoie de machiaje), interminabile alergari dupa haine ori alte nimicuri...Amagitoare bucurii. Trista neputinta de a gasi o fericire care nu se afla acolo unde o cauta ele. Fericirea vine dinauntru, e construita. Nu in frumusete ori bogatie sta fericirea ci in armonia, construita pe baza unei vointe slujite de inteligenta, care exista intre doua persoane.

Jimi Hendrix - The Star Spangled Banner: inaltime ametitoare, solemn si tormentat asemeni unui om; armonios si in dezacord, sovaielnic, perseverent si victorios, se inalta spre ceruri cu o solemnitate dincolo de omenesc.

Boethius: Toata viata incercam sa ne amintim ceea ce am uitat nascindu-ne.

Suferinta fara nici un motiv. Solitudine sterila. Vechiul cintec s-a pierdut...

Imensa galagie a linistii...Navigam in pustiu acompaniati de un televizor.
Corabii fara cirma. Se cauta unele pe altele in speranta ca-si vor alina durerile. Insa apropierea lor naste noi dureri. Si atunci te intrebi daca nu este totul o inselaciune. Daca viata nu e o boala. Daca totul nu e zadarnic... Insa lumina straluceste, este acolo. Doar ca nu o vedem noi. Tot acest dans nebun in noapte isi cauta lumina

Putem ierta greselile, insa nu putem ierta minciunile.

Despartire

Un suflet al carui otel, rece acum, a fost calit in cele mai negre, mai adinci si mai clocotitoare suferinte i-a fost dat de catre Tine. Dar dupa trecerea prin purgatoriul despartirii, in care L-ai aruncat si din care s-a smuls cu zbateri care-i provocau o suferinta mai potrivita pentru armura unui titan decit pentru un biet om, ce-i mai ramine de temut? Priveste oceanul vietii ca un inviat din morti... prin proprie vointa. Si ridicindu-se se vede inconjurat de cea mai infricosatoare singuratate: abandonat pina si de zeii pe care ii venerase. Aceasta singuratate, care ar fi destramat fiinta altuia, il face pe acest nefericit salbatic sa-si lase capul pe spate, zguduit fiind de un ris demonic. Oh, tenebrele pe care le-a cunoscut...
Cu un zimbet inghetat pe chipu-i odinioara mingiiat de perlele buzelor tale, priveste..., spre locul care fusese cel mai cald din lume, spre locul unde harpiile cintau. Insa acolo unde inainte privea cu lacrimi de jar, astazi el priveste cu un azuriu ochi rece... Si ride de sine insusi si de lume. Ha, ha, ha! Dezgustatori prosti ce sintem...
Flacarile dragostei sale nebune, ramase singure acum, se rotesc intr-un virtej salbatic asemeni unor iele dezlantuite. Portile vintului, intocmai ca sufletul sau, se rup. Rinjind rece, purtind o sticlire inumana in privirea-i limpede, isi lasa bratul pe spada grea. Pentru a nu fi mistuit de furtuna de foc, va sti sa-i sfirtece capul cu o miscare scurta si nemiloasa... Aici, la marginea oceanului.
Iar unde a fost foc in inima sa va ramine cenusa. Doar marea ii va auzi singuraticii pasi departindu-se...

Asa grait-a Zarathustra.

Tacere

Ma intreb daca as putea sa tac si sa spun totul in acelasi timp. Pentru ca tacerea adinca e cea mai buna pictura a vietii noastre: o frintura de zgomot, apoi...tacere pentru eternitate. Ne putem gasi (nu regasi, pentru ca nu ne-am gasit niciodata) in tacere? Putem posta tacere? Ar fi mai expresiv decit 1000 de cuvinte...un blog compus din posturi in care nu scrie nimic...