Friday, October 06, 2006

Despartire

Un suflet al carui otel, rece acum, a fost calit in cele mai negre, mai adinci si mai clocotitoare suferinte i-a fost dat de catre Tine. Dar dupa trecerea prin purgatoriul despartirii, in care L-ai aruncat si din care s-a smuls cu zbateri care-i provocau o suferinta mai potrivita pentru armura unui titan decit pentru un biet om, ce-i mai ramine de temut? Priveste oceanul vietii ca un inviat din morti... prin proprie vointa. Si ridicindu-se se vede inconjurat de cea mai infricosatoare singuratate: abandonat pina si de zeii pe care ii venerase. Aceasta singuratate, care ar fi destramat fiinta altuia, il face pe acest nefericit salbatic sa-si lase capul pe spate, zguduit fiind de un ris demonic. Oh, tenebrele pe care le-a cunoscut...
Cu un zimbet inghetat pe chipu-i odinioara mingiiat de perlele buzelor tale, priveste..., spre locul care fusese cel mai cald din lume, spre locul unde harpiile cintau. Insa acolo unde inainte privea cu lacrimi de jar, astazi el priveste cu un azuriu ochi rece... Si ride de sine insusi si de lume. Ha, ha, ha! Dezgustatori prosti ce sintem...
Flacarile dragostei sale nebune, ramase singure acum, se rotesc intr-un virtej salbatic asemeni unor iele dezlantuite. Portile vintului, intocmai ca sufletul sau, se rup. Rinjind rece, purtind o sticlire inumana in privirea-i limpede, isi lasa bratul pe spada grea. Pentru a nu fi mistuit de furtuna de foc, va sti sa-i sfirtece capul cu o miscare scurta si nemiloasa... Aici, la marginea oceanului.
Iar unde a fost foc in inima sa va ramine cenusa. Doar marea ii va auzi singuraticii pasi departindu-se...

Asa grait-a Zarathustra.

6 comments:

Unknown said...

trec peste stil, este fascinant si convingator.
dar nu asta e cel mai important.
important este ca nu inteleg de ce sint oamenii tristi. sau cel putin oamenii pe care ii cunosc eu si-mi sint, mai mult sau mai putin, apropiati.

Ahile said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Ahile said...

Multumesc pentru aprecieri! Ma bucura.
Dar, intodeuna trebuie un "dar" nu-i asa?, nu sint trist acum. Am fost cindva...Postul se refera la o experienta din trecut.
Imi place sa cred ca a trebuit sa platesc pentru unele pacate. Si-mi place sa cred ca am platit deja. Am facut oameni sa sufere si a trebuit sa sufar si eu inzecit pentru asta. Cineva are grija sa fim pedepsiti am inceput sa cred...
Imi mai place sa cred ca mi-am invatat lectia si anume: incerc sa nu mai ranesc oameni care nu o merita. Si de citiva ani reusesc. Iar rezultatele sint dincolo de asteptarile mele. Cineva are grija sa fim rasplatiti am inceput sa cred...

Unknown said...

Unii scapa fara sa plateasca. Si ii depling, pentru ca nu ajung niciodata sa priveasca obiectiv. Dar nici pedepsele nesfirsite nu sint bune, pentru ca te fac sa uiti ca lucrurile mai pot merge si bine. Echilibrul e cuvintul-cheie in orice.

Ahile said...

Nu stiu daca scapa unii. Mai degraba cred ca e ca in reclama anti-tabac: Buy Now Pay Later! Mai devreme sau mai tirziu, intr-un fel sau altul vor plati.

Unknown said...

mai oameni buni,
ahile asta scrie o data pe secol. ne tine cu sufletul la gura, da un tun o data pe luna si dupa aia dispare in cosmos.
Ahile, come back! Scrie, ca viata e scurta!